Campia are istorie(V) Ioan Stanatiev

Una dintre cele mai marcante personalitati ce au ifluentat viata sociala , culturala si sportiva a municipiului nostru, timp de cateva deceni a fost Ioan Stanatiev.

Dezvoltarea industriala care a avut loc in ani 60, la Campia Turzii, a influentat si viata sportiva a urbei , astfel constructia unei Sali de Sport polivalente, in localitate era strict necesara. La initiativa dir. gen. ISCT de atunci Ioan Stanatiev in anul 1962 se construieste la Campia Turzii o sala de sport polivalenta numita atunci, Sala Cultural- Sportiva. De mentionat este faptul ca in perioada aceea in tara mai exista o singura sala de sport de calibrul celei de la Campia Turzii, Floreasca din capitala.

Ioan Stanatiev s-a nascut la Timisoara, fiu al unui functionar, sarb de origine.A invatat clasele primare in orasul natal, apoi este nevoit sa-si insuseasca o meserie in atelierul unui patron timisorean. Ucenicia o termina la sfarsitul anului 1932, cand obtine calificarea de electrotehnician.Timp de trei ani a lucrat ca electrician la firma Kontact din Timisoara (1932-34;1935-36) si la Societatea A.E.G.din Bucuresti(1934-35).
In perioada 1936-47 ( cu o intrerupere in 1937-38, cand satisface stagiul militar) lucreaza la Combinatul Metalurgic Resita, ca sudor.
Dupa razboi, in noua stare de lucruri, Stanatiev in 1946, a fost propulsat sef al serviciului Cadre al combinatului resitean (1947-49), director al Uzinelor Otelul Rosu (1949-52) si al Uzinelor Metalurgice Targoviste (1952-53).
In iunie 1953 este promovat director general al intreprinderii Industri Sarmei, functie pe care a detinut-o continuu de aici inainte, situandu-se in prim-planul vietii economice si politico-sociale a Campiei Turzii.
Demersurile intreprinse de Ioan Stanatiev s-au concretizat in reconstructia, largirea, sistemetizarea si modernizarea sectiilor vechi, existente, cat si prin constructia de sectii noi – obiective deosebit de importante, dotate cu tehnica moderna (Tragatoria de Otel tare nr. 1, Ttragatoria de bare, Flux de sudura, Cabluri si tractiune, Filiere, noul Atelier Mecanic, Centrul de Calcul Electronic, Tragatoria de Otel tare nr.2, Laminorul nr. 3 s.a.).

A urmat o dezvoltare fara precedent a Industriei Sarmei: s-a construit noua platforma industriala ( Otelaria electrica, Laminorul de semifabricate si Tragatoria de Otel tare nr. 3). Desigur, totul s-a inscris in acel salt fortat al industrializarii, dupa politica economica totalitarista.
Ca intotdeauna, progresele obtinute in domeniul productiei, al economiei, au condus- si la Campia Turzii- la transformari pe plan social. Amploarea constructiei de locuinte din fondul statului, care a avut loc in oras in deceniile 6-8, este marcata si de energia si perseverenta indelungata a lui Ioan Stanatiev.
Ioan Stanatiev a fost un consecvent sustinator al “partiturii” culturale contemporane a orasului, reprezentata de numeroase spectacole de cor, dansuri si cantece populare, teatru, muzica usoara, expozitii de arta plastica, expozitii foto etc.
Ioan Stanatiev a fost si un mare sustinator al sportului local in toate infatisarile lui. S-au reparat si reamenajat vechile dotari, s-a acordat o atentie deosebita construirii de noi baze – intre care doua terenuri de tenis, o popicarie si o sala de sport polivalenta, toate, prin contributia intreprinderii "Industria Sarmei".
Directorul Stamatiev a murit subit, doborat de o congestie cerebrala cauzata de hipertensiune arteriala, la sfarsitul anului 1977, in timp ce se afla in intreprindere.



Sursa: Casa de Cultura

Campia are istorie (III) John Paget si Conacul Paget

Cunscut de cei din generatia sub denumirea Clubul Copiilor, sau de cei din generatia parintilor mei drept Casa Pionierilor, Conacul Paget din Campia Turzii are in spate istoria unei personalitati nascute si scolite in Anglia, care lasa Regatul pentru a calatori prin lume.

Un boem care ajunge in Transilvania si se stabileste in Ghiris, unde contribuie la ridicarea locurilor si a localnicilor pe care ii invata sa faca agricultura.
Astazi conacul si o placa memoriala amplasata pe Hotelul Tiver, amintesc de o personalitate ce a pus umarul la constructia a ceea ce noi stim drept Municipiul Campia Turzii.

Conacul Paget din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată în anul 2004 de Ministerul Culturii şi Cultelor din România. El se află pe strada Parcului. Nu este plasat direct la strada principală care traversează oraşul (str. 1 Decembrie 1918), ci mai retras (între conac şi strada 1 Decembrie 1918 există câteva rânduri de blocuri noi).

In preajma acestei construcţii frumoase, cu un acoperiş ce atrăgea pe vremuri atenţia prin ţiglele de un roşu aprins, se aflau acareturile: grajdul cu cai de trăsură, şura, o fierărie, locuinţa administratorului moşiei. În parcul castelului era un lac, alimentat continuu cu apa ce izvora dintr-o movilă invecinată. Lacul comunica printr-un canal cu lacul conacului învecinat (Szentkereszty Zsigmond - Bethlen Ödön) din curtea Liceului „Pavel Dan” (str. 1 Decembrie 1918 nr. 17).

Peste drum de conac, în spaţiul unde astăzi se află Casa de Cultură „Ionel Floaşiu” (fostul Club Muncitoresc) şi vila Ungureanu, au fost grajdurile cu caii de călărie, iar pe locul unde este acum Oficiul Poştal nr. 1 (str. 1 Decembrie nr. 6) era un manej pentru călărie. Tot aici existau mai multe clădiri din cărămidă, situate pe locul actualelor case de pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 8 si nr. 10, care erau locuinţele personalului de serviciu al castelului Paget.

Ilona Paget, nepoata şi succesoarea lui John Paget, a vândut prin 1913 statului austro-ungar conacul, parcul şi moşia, acestesa fiind folosite ca fermă agricolă de stat.

După 1918, în fostul conac Paget (intrat în posesia statului român) a funcţionat între 1918-1929 o fermă agricolă statală, în paralel cu orfelinatul de băieţi „Mihai Viteazul” (1920-1929), iar între 1929-1958 Staţiunea Experimentală Agricolă (aparţinând de Institutul de Cercetări Agronomice al României, ICAR). În apropierea acesteia (pe fostul teren al conacului John Paget) s-a construit un mare siloz-depozit de cereale si seminţe (str. 1 Decembrie 1918 nr. 1-3; transformat în ultimii ani într-un bloc de locuinţe, cu spaţii comerciale la parter).

Într-o încăpere din acest fost conac (numit şi „Casa Albă”, din cauza aspectului ei exterior) a funcţionat între 1923-1949 o capelă ortodoxă, până înainte de darea în funcţiune în anul 1951 a primei Biserici Ortodoxe din oraş (Piaţa Mihai Viteazul nr. 9) (înainte de 1918 românii din cele două localităţi componente au fost exclusiv greco-catolici). Înainte de 1990 aici a funcţionat temporar şi „Palatul copiilor” (după 1990 „Clubul copiilor”).

John Paget (date biografice)

Conacul (în prezent în renovare) a fost ridicat în deceniul al cincilea al secolului XIX de aristocratul englez John Paget. John Paget a fost o personalitate interesantă a Transilvaniei din a doua jumătate a secolului XIX. S-a născut în 1808 la Loughborough (Anglia) şi făcea parte dintr-o veche familie de nobili[2]. A urmat Colegiul Unitarian din Manchester, cu rezultate foarte bune. Apoi a studiat la universitate, obţinând diploma de doctor în medicină la Edinburgh (Scoţia). La 27 ani, în 1835, John Paget renunţă la cariera ştiinţifică pentru a se consacra călătoriilor în lumea largă, printre care şi în Transilvania (1835-1836). În 1837 se căsătoreşte la Roma cu Polixenia Wesselényi (fiica baronului József Wesselényi [3], şi fosta soţie divorţată a baronului ardelean László Bánffy de Losonc), pe care a cunoscut-o în 1835 în Italia. În anul 1839 s-a stabilit în satul Ghiriş-Arieş (azi Câmpia Turzii) din Ardeal. Aici transformă moşia soţiei - unde îşi ridică conacul în stil englez - după modelul latifundiilor din Anglia. Multe inovaţii agricole au fost introduse de John Paget pe moşia sa în deceniile 5-8 din secolul XIX. Adoptă metode si tehnici noi, moderne, ale exploatării raţionale a terenurilor, utilizează maşini agricole importate din Anglia, efectuează lucrări de împădurire, sădeşte soiuri noi de pomi fructiferi si de viţă de vie. S-a ocupat intens şi de creşterea şi intreţinerea cailor de rasă. În 1847 i s-a acordat cetăţenia maghiară. S-a stins din viaţă în 1892 la Ghiriş-Arieş (Câmpia Turzii) şi a fost înmormântat la Cluj, aşa cum îşi dorise.

Campia are istorie(IV) Cine a fost Ionel Floasiu

I-am vzut cu totii numele scris pe Casa de Cultura si probabil habar nu aveam cine e acest Ionel Floasiu. Pe scurt, lui i se datoreaza infiintarea Clubului Sportiv pe care economia de azi a avut grija sa il desfiinteze, lui i se datoreaza infiintarea Palatului Culturii care acum e doar Casa de Cultura. Si inca o performanta pentru Campia Turzii: 1937, Floasiu introduce pentru prima data stropirea străzilor aceasta fiind efectuată motorizat! Sa se mai laude Vasinca sau altii cu stropitorile lor!
Eu zic ca merita sa descoperiti mai departe...



Una dintre cele mai importante personalităţi din perioada interbelică care a influenţat şi a marcat, viaţa socială, culturală şi economică a Câmpiei Turzii, un patriot şi un om plin de candoare şi energie, este Ionel Floaşiu.


S-a născut pe 17 septembrie 1893 în Galeş, comuna Sălişte, judeţul Sibiu, originar dintr-o familie de ţărani români, provine dintr-o familie cu şapte copiii deveniţi apoi mici comercianţi, cu bunicul preot ortodox, tatăl său Niculaie, cârciumar şi mama sa Paraschiva, învătătoare. A urmat şcoala primară confesională, primele cinci clase în satul natal. Este elev la Liceul Andrei Şaguna din Braşov, unde în anul 1913 susţine bacalaureatul, fiind un elev eminent.
Primeşte în 1913,o bursă de studii de la Mitropolia Ortodoxă Româna din Sibiu, pentru secţia de mecanică a Politehnicii din Budapesta.
In septembrie 1914, este încorporat şi urmează timp de trei luni, Şcoala de Ofiţeri de rezervă din Steyer (Austria). Timp de patru ani a fost militar combatant, până la demobilizarea din 1918.
În toamna lui 1918 revine de pe front în Galeş, şi participă la constituirea Gărzii Naţionale Române din localitate , al cărui şef este ales paticipând la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Din februarie 1922 Ionel Floaşiu este angajat la Industria Sârmei S.A fiind primul inginer roman al acestei fabrici.În intreprindere a activat timp de 23 de ani, deţinând funcţiile de inginer şef,apoi subdirector, iar între ani 1930-1945 a deţinut funcţia de director general al Industriei Sârmei.

Nevoia de muncitori tineri, specializaţi, din rândul localnicilor, face ca în toamna anului 1927 sud directa îndrumarea a lui Ionel Floaşiu să ia fiinţa Şcoala de Ucenici de la Industria Sârmei, primul Cămin de Ucenici din ţara,(azi Policlinica Veche) unde a predat ştiinţele tehnologice, fizica şi cursuri de specialitate în materiale.
Mai bine de două decenii a activat în viaţa publică, culturală şi spirituală a comunei Câmpia Turzii, astfel in 1923 este unul din fondatorii "Clubului Sportiv Industria Sârmei" al cărui preşedinte a fost de la înfiinţare până în 1945, club pe care la sprijinit moral şi material, a iniţiat amenajarea unor baze sportive(Stadionul Industria Sârmei, Arena de Tennis, Popicăria).
Între anii 1930-1945 sub îndrumarea sa se înfiinţează turnătoria şi trăgătoria de metale, fabrica de cabluri electrice, cositoria de sârme, fabrica de sârma ghimpata, etc.

Între ani 1927-1944, înfiiţează la Câmpia Turzii Despărţământul Câmpiei Turzii al Astrei, unde este ales preşedinte, organizează primele şezători culturale, şi conferinţe din localitate.

În 1935 este iniţiatorul sistematizării ("ridicării") comunei Câmpia Turzii. Aflându-se la conducerea uzinei Industria Sârmei, a dispus executarea unor lucrări de infumuseţare a comunei, introducând iluminatul public pe principalele străzii din localitate, amenajarea primelor trotuare cu piatra cubică şi nisip, iar in anul 1937 introduce pentru prima data stropirea străzilor aceasta fiind efectuată motorizat.

Între anii 1930-1945 este ctitor al Palatului Cultural al Industriei Sârmei Câmpia Turzii, in prezent Casa de Cultură "Ionel FLOAŞIU" şi a Bisericii Ortodoxe Romane din centrul oraşului.

În anul 1945 in mod abuziv, în urma unei intervenţii politice a aşa zisului "Comitet de fabrică" este înlăturat de la conducerea uzinei, fiind obligat să părăsească Câmpia Turzii.

După plecarea silită din Campia Turzii 1945 până in 1948, este consilier tehnic la direcţia generală din Bucureşti al Societăţii Industria Sârmei şi director general al fabricii Ancora Româna-Braşov cu sediul in Bucureşti.

Lucrează, pentru o perioadă scurtă, ca inginer la centrala Industrilor Siderurgice (1948-1950), apoi patru ani la Intreprinderea de electricitate Sibiu, între anii 1954-1956 la fabrica de Elastic Sibiu.

În anul 1956 s-a pensionat la limita de vârstă, avand o pensie derizorie, care în urma intervenţiei comitetului Partidului Muncitoresc Român, i-a fost sistată timp de trei ani (1961-1964).

Astfel la 70 de ani este nevoit să lucreze din nou. A lucrat câteva luni la Arhivele Statului, la Muzeul Bruchental Sibiu (cateva luni), la Primaria comuniei Tălmaciu (trei luni).

Merită menţionat faptul că între anii 1962-1977 a întocmit monografie a cinci sate româneşti care compuneau Scaunul Săliştei Sibiului, lucrare de 210 pagini care a rămas în manuscris, cu referiri la trecutul istoric, social, cultural şi etnografic al acestor aşezări.
Ca un paradox, deşi a fost ctitorul Casei de Cultura, în anul 1945 pe data de 17 iunie la inaugurarea aşezământului nu a putut fii prezent, în acea perioadă fiind exilat din Câmpia Turzii, având interdicţia de a vizita oraşul.
În anii 70 la cererea sa şi în urma intervenţiei tovarăşului director general al ISCT Ioan Stanatiev îi este permis să viziteze Clubul Muncitoresc de atunci, şi Uzinele Industria Sârmei Câmpia Turzii.

A promovat cultura, tradiţia şi literatura poporului român timp de câteva decenii. A fost considerat un duşman al poprului, şi trimis într-un pustiu al ignoranţei, în umbra istoriei, mai bine de 60 de ani. A fost participant la patru evenimnete istorice, beligerant în primul război mondial (bătălia de la Tirol), revoluţia lui Bela Khun 1919 Ungaria şi intarea în Budapesta a armatei române, participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, participă la inaugurarea Universitaţii Cluj in 1920.

A vorbit şi a scris în patru limbi străine germana, franceza, maghiara şi latina.A tradus în anii studenţiei, legi şi documente emise de Antanta. A fost în relaţii de prietenie cu personalitaţi ale vremii ca: Iuliu Maniu, Lucian Blaga, Jan Urban Jarnic, Partenie Comşa, Iuliu Haţeganu.

Odată cu trecerea în patrimonial Consiliului Local Campia Turzii, Clubului Muncitoresc, începând cu anul 2003, ca un gest reparator a fost ales patronul spiritual al Casei de Cultură, al cărei ctitor este , aşezământ cultural care azi îi poartă numele: Casa de Cultură "Ionel FLOAŞIU".

Sursa:
Foto si text: Casa de Cultura

Campia are istorie (II) De la Satul Regelui Sfant la Municipiul Campia Turzii

Satul Regelui Sfant s-a unit cu Pamantul lui Gerus. Astazi este Campia Turzii. Cine a fost Gerus poate nu vom sti niciodata, dar istoria completa cuprinsa intre primele denumiri date acestor locuri si asezarea asa cum se prezinta acum, o puteti citi in continuare...

Etimologie

Denumirile anterioare Câmpiei Turzii au evoluat de-a lungul timpului astfel: Ghiriş-Sâncrai: 1219 = Villa Sancti Regis (satul regelui sfânt); sec.XIV = Villa Sancti Regis, Villa de Sancto Rege, Villa Zenthkiraly; sec.XV-XVI = Poss(essio) Zenthkyral, Zentkjraly; 1661 = Gyéres-Szent-Király; 1733 = Szent-Király; după 1830 = Sâncraj(u), Ghiriş-Sân-Craiu, Sâncraiu, Ghiriş Sân-Craiu; după 1 decembrie 1918= Ghiriş-Sâncrai (sân = sfânt, crai = rege).

Ghiriş-Arieş: 1292 = Terra Gerusteleke (Pamântul lui Gerus); sec.XIV = Poss(essio) Gerusteleke, Terra Gerustelke; sec.XV-XVI = Terra Geres, Poss(essio) Gyerys, Gyeres; sec.XVII-XVIII = Gheres, Girisch, Aranyos Gyéres; sec.XIX = Gyirischu, Ghirişiu de Arieş, Ghiriş, Aranyosgyerés; 1904 = Ghiris Arieş; după 1 decembrie 1918 = Ghiriş-Arieş.

Istoric
Cele mai vechi dovezi ale prezenţei omului pe aceste meleaguri datează din Neoliticul timpuriu (6500-3000 î.C.). Aceste urme constă din obiecte de piatră cioplită, descoperite pe malul stâng al Arieşului, între Valea Sărată şi CERCON Arieşul S.A. (fosta "Industria de Lut S.A.").

Din faza de tranziţie de la Neoliticul târziu la epoca timpurie a bronzului (1900-1700 î.C.) datează un mormânt tumular , descoperit in zona staţiei de transformatoare electrice şi a racordului CFR dintre Turda şi Războieni, cercetat parţial în 1967. Mormântul are dimensiuni apreciabile (diametrul maxim cca 50 m, înălţimea cca 2 m), acoperă o groapă mortuară (în care s-a găsit scheletul unui bărbat înalt si robust) şi a fost atribuit unor triburi de păstori nomazi, originari din stepele nord-pontice, fiind un unicat în Transilvania.
Din perioada dacică s-au descoperit la Poiana (cartier turdean, la vest de Câmpia-Turzii) podoabe de argint, brăţări spiralice cu extremităţi ornamentate în formă de cap de şarpe şi coliere de sârmă răsucită, iar la marginea drumului Viişoara-Boian vase de lut ornamentate.

Perioada romană
Nu s-au descoperit urme din perioada stapânirii romane (106-274 d.C.), desi nu departe era situat importantul castru roman Potaissa (azi Turda). Peste actualul teritoriu al Câmpiei-Turzii trecea un drum roman, care pleca de la Potaissa spre Mureşul superior şi se întâlnea cu drumul roman ce mergea de la „Salinae” (azi Ocna Mureş) spre satul Gligoreşti. Nu s-au găsit la Câmpia-Turzii din păcate urme sigure ale acestui drum. Ceva mai la sud, pe teritoriul satului Călăraşi, a fost identificată o porţiune a unui alt drum roman, ce unea Potaissa (azi Turda) cu Apulum (azi Alba Iulia).

Din epoca postromană s-au găsit mai multe dovezi arheologice în împrejurimi (la Turda şi la Urca). Din perioada marilor migraţii ale popoarelor este atestată trecerea prin zonă a Avarilor .

Evul mediu

Cea mai veche informaţie scrisă şi păstrată despre Câmpia-Turzii se referă la satul Ghiriş-Sâncrai şi se află într-un document redactat în anul 1219 de cancelaria regală a Ungariei. Este vorba de actul de donaţie al regelui ungar Andreas II (1205-1235) în favoarea canonicilor Episcopiei Catolice din Esztergóm (Ungaria), prin care le era donat "un pământ în partea din Ardeal care se cheamă Vinţ" (azi Unirea, lângă Ocna Mureş). Unul dintre reperele de hotar care delimita acel teren se afla "pe drumul de lângă hotarul satului Chiend" (azi Plăieşti), în satul Villa Sancti Regis (satul regelui sfânt, mai târziu numit Ghiriş-Sâncrai). Ghiriş-Sâncrai era deci la acea dată domeniu de coroană.

Cel dintâi certificat de atestare al satului învecinat Ghiriş-Arieş este datat 1292, fiind un înscris prin care capitlul. Episcopiei catolice din Alba-Iulia confirma ca Paul si Petru, fiii nobilului Gerus din Ghiriş-Arieş au vândut comitelui Ioan, fiul lui Urkund, nobil de Tordalaka (această mică aşezare medievală din apropiere nu mai există) pentru 30 de mărci un „pământ numit Terra Gerusteleke” (pământul lui Gerus), aflat în Comitatul Turda, „circa undam fluvii Aranias” („aproape de râul Arieş”) "cu toate folosinţele sale". Inceputurile celor 2 sate apropiate trebuie căutate anterior datării lor documentare.

În registrul de dijme papale dintre anii 1332-1337 figurează numai satul Ghiriş-Sâncrai (Villa Sancti Regis, Villa de Sancto Rege, Villa Zenthkiraly) . În Ghiriş-Sâncrai exista deci o parohie romano-catolică, cu o populatie probabil formată din mai multe nationalităţi. În aceiaşi perioadă, Ghiriş-Arieş era locuit majoritar de români ortodocşi. În anul 1610 Ghiriş-Arieş a fost ridicat printr-o decizie a principelui Ardealului Gabriel Báthory (1608-1613) la rangul de târg, cu ocazia donării acestui domeniu (Gheres, Girisch) unui număr de 58 militari din garda princiară (care i-au salvat viaţa) şi înnobilării acestora. Domeniul cuprindea: satul şi castelul Aranyos-Gyéres , precum şi satele Tăureni, Tritenii de Sus, Tritenii de Jos, Iacobeni, Coc (azi Pădureni) şi Boian. Ghiriş-Arieş a devenit târg si colonie militară, în timp ce Ghiriş-Sâncrai a rămas mai departe un sat cu economie feudală şi cu servituţi iobăgeşti. După 1763 Ghiriş-Arieş decade treptat, fiindu-i anulate drepturile şi privilegiile. În secolul XVIII castelul Ghiriş-Arieş a fost folosit drept cantonament militar şi sediu al grănicerilor. Ruinele sale se mai vedeau încă la mijlocul secolului XIX.

Bisericile româneşti (din lemn ) sunt atestate documentar pentru prima dată in anul 1733 (Ghiriş-Sâncrai) şi 1750 (Ghiriş-Arieş), dar construcţia lor se presupune că a fost mai devreme. Recensământul din anii 1784-1787 consemnează următorul număr de case: Ghiriş-Arieş = 101, Ghiriş-Sâncrai = 75. Un recensământ ulterior (1857) a consemnat următoarea situaţie a caselor: Ghiriş-Arieş = 246, Ghiriş-Sâncrai = 103.

În anul 1861, când localităţile privilegiate îşi redobândesc autonomia, Ghiriş-Arieşului i s-au restituit parţial privilegiile avute înaintea revoluţiei din 1848. În anul 1867 Ghiriş-Arieş trece din nou în rândul aşezărilor rurale cu statut de comună. Acest statut îl va păstra până în anul 1925, anul creerii comunei Câmpia-Turzii. În anul 1873 se dă în funcţiune linia ferată Războieni - Ghiriş-Arieş - Cluj. În anul 1879 se construieşte o nouă şcoală românească în Ghiriş-Arieş, pe fundaţia unei şcoli mai vechi (azi Dispensarul TBC al Policlinicii). Între anii 1896-1898 se ridică Biserica Romano-Catolică din Ghiriş-Sâncrai.
În 1898 comuna Ghiriş-Arieş dispunea de 321 case, iar satul învecinat Ghiriş-Sâncrai de 123 case. În 1907-1908 se construieşte în apropiere de Ghiriş-Arieş prima fabrică din zonă („Industria de lut S.A.”, azi: CERCON Arieşul S.A.). În anii 1910-1912 se ridică în Ghiriş-Arieş o Biserică Greco-Catolică din cărămidă, pe locul uneia mai vechi din lemn.

Perioada interbelică

La Ghiriş-Arieş existau in anul 1920 (înaintea Reformei Agrare din 1921) trei mari latifundiari: Betegh Miklos, Statul Român (proprietar de drept al unei foste moşii a Statului Austro-Ungar) şi Parohia Reformată-Calvină. La Ghiriş-Sâncrai existau de asemenea trei mari latifundiari: Betegh Miklos şi soţia, văduva contelui (gróf) Bethlen Bálint (n. 1856, Beclean - d. 1913, Budapesta; căsătorit cu contesa Uzon Adalberta Béldi în 1882 la Cluj; contesa (n. 1863, Cluj - d. 1946, Budapesta) şi Illyés Olga (cu reşedinţa în Sâncraiul de Mureş). Chiar şi dupa Reforma Agrară din 1921, marii proprietari de pamânt au continuat să existe la Câmpia Turzii. Contele Betheln Ödón îşi avea cea mai mare parte a moşiilor la Urca.
În 1921 Ghiriş-Arieş avea 364 case, iar Ghiriş-Sâncrai 119 case. Construirea fabricii „Industria Sârmei S.A.” în anul 1920 a contribuit esenţial la dezvoltarea comunei Ghiriş-Arieş. Tot în anul 1920 începe introducerea gazului metan în locuintele acestei comune.
Unificarea celor 2 localităţi (Ghiriş-Arieş cu Ghiriş-Sâncrai) a avut loc oficial în anul 1925, localitatea luând numele de comuna "Câmpia-Turzii", prin Decretul regal nr.2456 din 25 septembrie 1925.
În anul 1930 se ridică o Biserică Greco-Catolică din cărămidă în cartierul Sâncrai (fost Ghiriş-Sâncrai), pe locul unei biserici mai vechi din lemn. În acel an în Câmpia-Turzii existau 797 clădiri. Stadionul sportiv s-a inaugurat în anul 1938, iar Palatul Culturii (ulterior numit Clubul Muncitoresc) în 1945 (construcţie impozantă, începută în 1942). Între 1943-1950 s-a construit Biserica Ortodoxă din centru.

Administraţie şi politică
Câmpia Turzii a devenit prin legea pentru unificarea administrativă din 24 iunie 1925 centru administrativ, respectiv sediu de plasă (una din din cele 6 plase ale judeţului Turda). Conform recensământului populaţiei României din 29 decembrie 1930, plasa Câmpia Turzii cuprindea 19 comune: Boian, Călăraşi, Câmpia Turzii (sediul plasei), Ceanu Mare, Coc (azi Pădureni), Gligoreşti, Gura Arieşului, Iacobeni, Inoc, Luna, Lunca Mureşului, Luncani, Poiana (azi cartier al municipiului Turda), Războieni-Cetate, Tritenii de Jos, Tritenii de Sus, Unirea, Urca, Viişoara. Judeţul Turda şi - implicit - plasa Câmpia Turzii, au fost desfiinţate odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.

La data de 8 mai 1946 Câmpia Turzii a fost declarată comună de categoria I, la data de 1 august 1952 oraş, iar la data de 11 noiembrie 1998 municipiu.

Sursa foto si text: Casa de Cultura "Ionel Floasiu" Campia Turzii

Campia are istorie (I)

Multi dintre noi cei tineri am crescut cu ideea ca ne-am nascut "in the wrong place" si ca orasul nostru natal nu are nici istorie si nici identitate. Asta am crezut si eu pana ce am invatat ma aplec asupra catorva date ce se gasesc cu usurinta chiar si pe internet.

Am descoperit cateva locuri, edificii si personalitati care merita sa fie cunoscute, daca nu de turisti de aiurea, macar de localnicii din Campia Turzii.
Prin urmare am sa incep o serie de articole prin care sa descoperim istoria unui oras, inca in cautarea identitatii...

Voi incepe cu inceputul si in urmatorul articol veti citi prezentare generala a istoricului orasului. Multi stiti povestea cu Ghiris Sancrai si Ghiris Sarat, dar citind articolul de maine, veti descoperi lucruri noi despre provenienta numeleui orasului si ce se intampla pe aceste meleaguri inca din perioada romana.

Stay tuned!