3 dec. 2010

Viena, târg de Crăciun (foto)

Târgul de Crăciun de la Viena (Christkindlmarkt) are loc anual începând cu secolul al XIII-lea, in fata Primăriei. Cele 140 de casute de lemn ornate cu ghirlande de brad sunt încărcate cu dulciuri tradiționale, jucării si costume tiroleze. Brazii decorați, ghirlandele luminoase, muzica speciala si prăvaliile cu bunătăți fac din acest loc unul special, care ilustrează perfect bucuria Crăciunului.

Eu l-am vizitat chiar în ziua deschiderii și am ramas fascinat de atmosfera de acolo: turiști de pretutindeni, oameni mari și copii se bucurau de o priveliște frumoasă în fața Primăriei, cumpărau cadouri, dulciuri și se încălzeau fiecare după preferință, de la ceai la punsch.

Pentru cei pe care i-am făcut curioși, trebuie să știe că un week-end în această perioadă, la agențiile din țară costă aproximativ 150 de euro, cu două nopți de cazare incluse. Cât despre cumpărături, s-a stabilit statistic că fiecare vizitator cheltuie 18 euro la târg iar zilnic trei sute de autocare de turiști opresc în Viena, târgul fiind unul din principalele puncte de atracție.

Dar inainte sa va las sa admirați pozele făcute la Viena, vă supun atenției o idee pentru acasă. Câmpia Turzii deja a câștigat un oarecare renume de oraș frumos împodobit de sărbători. (Vezi aici și aici cum arată). Citesc că Primăria investește și anul acesta un miliard de lei vechi pentru a pregăti orașul de sărbători. De ce să nu fructifice această oportunitate și să atragă vizitatori, turiști? Un târg de cadouri și produse tradiționale nu ar fi prea greu de organizat și la noi și ar aduce, pe lângă un plus de savoare sărbătorilor de iarnă, niște bani câștigați și un plus la capitolul branding. Stiți voi, orașul în care e bine să locuiești...
Zic bine, sau nu? Voi ce credeți?











Preferatele mele, globurile din sticlă:







Vă salut!

4 comentarii:

robert spunea...

Da! Viena este o alta lume.
Am auzit ca au cel mai frumos targ de sarbatori ... din lume.

Revin... spunea...

@Robert: Așa e, Robert. E foarte frumos, mai ales dacă ai și cu cine să te plimbi pe acolo...

Tivadar Emanuel spunea...

cat de frumos trebuie sa fie acolo ...

Si cat priveste intrebarea ta - normal ca gandesti bine - asa ar scoate si ei din acea investitie de un miliard de lei vechi ...

Adelina spunea...

Mai avem mult si bine pana vom lua lucrurile bune de la alte state...nu stim sa facem bani ci doar cum sa-i bagam in buzunar.

Trimiteți un comentariu

Sunt foarte curios ce parere ai despre asta!
Astept comentariile tale.

Daca nu ai un cont Google si alegi sa scrii prin optiunea "Anonim", fii dragut(a) si scrie in paranteza numele tau la sfarsitul mesajului.

https://www.google.com/accounts/NewAccount

Arhiva completa

Top 10 postari