17 iul. 2009

Cu dor de Campia III: cum arata astazi scoala, Ariesul, cubicul si Colonia Maria

Dupa cum am promis in postarile anterioare, revin cu cateva imagini cu locurile evocate de dl Emil in articolul Cu dor de Campia...(II). Un tribut adus copilariei in Campia si o multumire pentru cuvintele frumoase scrise de dl Emil. Sper ca revederea locurilor copilariei sa ii provoace o reala bucurie.

Incep cu cateva poze cu cladirea veche a scolii care acum este Liceul Pavel Dan. Pentru ca dl Emil se intreba daca mai exista, raspunsul este da, exista.
Desi a fost la un pas de a fi demolata si transformata in supermarket de catre mostenitorii proprietarilor dinainte de nationalizare, cladirea a fost cumparata de Ministerul Invatamantului si a ramas in folosinta Liceului Pavel Dan.
In aceasta cladire se afla Laboratorul de Biologie si Biblioteca.



Nu sunt sigur daca nu cumva amintirile din scoala ale prietenului nostru nu sunt, defapt legate de cladirea de pe strada Scolii (cart.Sancrai) care astazi adaposteste clasele I-IV de la aceeasi institutie.
Am facut o vizita si la acest vestigiu si am gasit o cladrire renovata, cu un aer parca, mult prea modern pentru amintirile si legendele care le poarta.
Cand eram eu elev se spunea ca sub aceasta scoala este un tunel care are ramificatii pana in Centrul orasului.



"La vremea cand l-am vazut prima oara, Ariesul avea o apa destul de curata, puteai vedea pesti, plante, si puteai sa te scalzi cu multa placere", povestea domnul Emil. Asa era si cand am invatat eu sa inot, dar ce am gasit astazi aici mi-a lasat un gust amar.
La coborare dinspre strada Ariesului te intampina o priveliste dezolanta: moloz si gunoaie depozitate aici in ciuda unor "tentative" de civilizare prin niste placute. Mergand si mai jos te izbeste contrastul dintre privelistea dezolanta a ceea ce era candva locul de joaca si de scaldat al multor generatii si cartierul cu locuinte de lux ce se ridica pe fostul loc al SMA.
Racosa nu mai polueaza Ariesul, dar e plina de salcii si buruieni.
Doar apa... apa isi pastreaza curgerea ei, ca o oglindire a trecerii vremii...



Alta amintire era cubicul, mai bine zis miutele din cubic. Era zona din afara orasului, de-a lungul caii ferate. Avea o iarba care se cosea din cand in cand, asa ca aveam la dispozitie un teren de fotbal ideal , isi amintea dl Emil. Astazi in cubic nu s-au schimbat prea multe. Doar ca nimeni nu mai coseste iarba, iar in jur a aparut un restaurant si o fabrica de suc.



Poate unul dintre cele mai frumoase locuri din oras, din cele mai vechi amintiri si pana astzi este Colonia Maria, in care se afla si arena de tenis.
Cei in varsta cunosc foarte bine traditia tenisului de camp la Campia Turzii.Marele antrenor Vaida Gavrila nu a fost uitat, iar arena de tenis ii poarta astazi numele.



Tare mult as vrea sa cunosc mai pe larg istoria acestui loc ce poarta numele "Colonia Maria". Daca printre cititori cineva poate sa imi ofere mai multe informatii, dati-mi de stire.

Seria de articole "Cu dor de Campia" va continua, dezvaluind alte amintiri, alte locuri si alti oameni.
Campia are povestile ei ce merita descoperite.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Colonia Maria a fost ridicată cam prin anii '30 de către salariaţi ai Sârmei, care beneficiau de nişte crdite cu facilităţi - cam atât am aflat acum vreo trei ani când scriam la "21".
http://www.ziarul21.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=273
http://www.ziarul21.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=297

Trimiteți un comentariu

Sunt foarte curios ce parere ai despre asta!
Astept comentariile tale.

Daca nu ai un cont Google si alegi sa scrii prin optiunea "Anonim", fii dragut(a) si scrie in paranteza numele tau la sfarsitul mesajului.

https://www.google.com/accounts/NewAccount

Arhiva completa

Top 10 postari