Nu îți stă capul?

Ți s-a întâmplat vreodată să simţi că nu te poţi concentra? Când ai o sarcina pe care trebuie sa o termini și parcă lucrurile nu înainteaza din cauza ta? Se spune pe la noi că nu îţi stă capul.
Păţesc şi eu uneori așa şi am făcut o listă cu situaţii în care nu îmi stă capul:

Nu îmi stă capul atunci când ceea ce fac nu îmi place.
Nu îmi stă capul atunci când ceea ce fac nu mă reprezintă.
Nu îmi stă capul atunci când locul în care sunt nu este locul în care aş dori să fiu.
Nu îmi stă capul atunci când oamenii cu care lucrez nu îmi plac sau nu mi sunt stilul meu.
Nu îmi stă capul atunci când urmează să se întâmple ceva mai bun, sau mai interesant.
Nu îmi stă capul pe final de sarcină.
Nu îmi stă capul atunci când îmi este foame sau am nevoie de toaletă.
Nu îmi stă capul atunci când cineva mă cicăleşte.
Nu îmi stă capul atunci când nu văd rostul a ceea ce fac.
Nu îmi stă capul atunci când văd din start că o problemă mă depăşeşte.
Nu îmi stă capul atunci când visez...
Nu îmi stă capul atunci când nu vreau sa îmi stea.

Multe din propozițiile de mai sus sunt defapt expresii ale unei atenții deficitare. Ce putem învăța de aici? Atunci când vrei sa reușești într-o sarcina, asigura-te că ai eliminat scurgerile de atenție: sarcini la care găsești un rost, sau în care nu găsești plăcere, mediu de lucru cu factori disturbatori (locuri, persoane, factori de distragere a atenției), evaluări negative și/sau nerealiste ale sarcinii (nu pot), sau stări fiziologice nefavorabile (obsoseala, nevoi, boala).

Cu alte cuvinte, ce e de făcut?

1.Încearcă să intri pregătit în sarcină. Nu începe să faci o ceva greu atunci când ești obosit sau te doare ceva. Dacă obosești pe parcurs, nu uita să iei câte o pauză)
2. Rezolvă problema motivației: încearcă să înțelegi exact ce ai de făcut, de ce trebuie să faci așa ceva și găsește un sens în problema pe care o ai de făcut. Apoi îți va fi mai ușor să găsești cel puțin un aspect plăcut al muncii tale.
3. Fă-o la momentul potrivit și în locul potrivit. Caută spațiul care nu are prea multe multe elemente ce pot să te distragă și momentul în care nu vei fi întrerupt. De exemplu, dacă înveți pentru un examen, fă-o pe cât posibil când ești singur acasă și departe de camera cu televizorul sau calculatorul.
4. Dacă e vorba de o sarcină comună, trebuie ca tu și partenerii de lucru să trageți în aceeași direcție. Împărțiți sarcina pe fragmente sau stabiliți de la început modul de lucru.
5. Cere ajutor! Nu îți pierde timpul și nu te demotiva bătându-te singur în sarcini care te depășesc cu adevărat. Cere ajutorul cuiva mai experimentat sau cu o privire proaspătă. Un simplu sfat îți poate da ideea salvatoare.


Sursa foto

Poveste cu tâlc

Nu sunt eu autorul, am auzit-o de la cineva care stie multe astfel de povesti. Mie mi-a folosit şi cred că sunt şi alţii la care le-ar putea prinde bine învăţămintele povestioarei.

Cică la marginea unui sat, pe o colină locuia un bătrân cu nepotul său. Erau singuri şi unica lor avuţie era un măgăruş cu care coborau odata pe săptămână în sat pentru a-şi cumpăra de-ale mâncării.

Într-una din săptămâni (într-o zi de miercuri, probabil), cei doi se întorceau de la târg. Cumpăraseră mai multe merinde pe care le-au pus în cârca măgăruşului. Dealul era abrupt şi bătrânul, om milos, s-a gândit că ar fi mai bine ca el şi copilul să mearga pe jos, pe lângă patruped. Lumea din sat se uita ciudat la ei şi a început să îi bârfească: “Ce nebuni, merg pe jos când ar putea să folosească măgarul să îi urce dealul!”

Vorbele acestea au ajuns la urechile bătrânului, aşa că, în săptămâna următoare a urcat pe nepot pe măgar şi astfel au urcat pe drumul spre casă. Alte vorbe au ajuns la urechile bătrânului: “Ce copil necrescut! În loc să dea întâietate omului bătrân să urece pe măgar, merge ca nesimţitul” . Bâtrânul a auzit şi de data aceasta “lătratul câinilor” şi pentru că ţine la numele său în sat, în săptămâna următoare au inversat locurile. Dar s-au găsit alte băbuţe care să comenteze: Om bătrân, nu are milă de săracul copil şi îl pune să urce dealul pe jos!”

În altă săptămână au urcat amândoi pe măgăruş şi alţi oameni, de data asta ecologişti iubitori de animale i-au criticat pe cei doi că prea chinuie bietul animal.

Şi uite aşa, bătrânul, cu minte şi-a dat seama de ce ştia demult: lătratul câinilor şi gura satului nu se pot opri.


Cine are ochi să citească, să auda…

Imaginea saptamanii: Tu ai ceva de spus?

Urmareste acest clip. Macar jumatate din el. Nu citi mai jos pana atunci.



Acum gandeste-te. Ce zici de omul asta? (Nu citi, mai jos, fa-ti o parere despre el).





Te-ai gandit? E tacanit rau omul? E un fanatic? Un demodat? Un antisocial? Un nebun pur si simplu?

Hai sa iti spun ce cred eu despre el. Omul asta e un crestin care implineste una dintre poruncile date in scriptura de a "duce Evanghelia la marginile lumii", " de a vorbi la rascruci de cai" despre ceea ce lui i se pare cel mai important. El are un mesaj pe care sa il transmita oamenilor. Si mai mult de atat, are CURAJUL sa o faca.

In ultima vreme m-am gandit mult la cateva aspecte... Oare eu ce am de spus lumii asteia? Daca as avea ocazia sa rostesc zece cuvinte pe care sa le auda sase miliarde de oameni, ce as spune? Dar oare as avea curajul sa spun ceea ce cred? As avea curajul sa ma expun si sa stau drept susutinandu-mi ideea?

Indiferent care ar fi ideea ta, ca te consideri un crestin, un ecologist, un pacifist, un anarhist, sau poate crezi cu tarie intr-o doctrina politica... te intreb... Ai ceva de spus? Ai curaj sa iti asumi consecintele a ceea ce tu spui?

E usor sa spui lucruri pe un blog din spatele unui monitor, sa lasi sa apara comentariile pe care tu le vrei... Dar poti sa iesi in strada cu ideile tale si cu persoana ta? Ai curaj pentru contact direct?

Inchei aceasta postare cu vorba unui filosof care suna (cam) asa: "Daca in viata nu ai un crez pentru care merita sa mori, atunci viata ta nu merita traita"...

Exista minuni.Daca le facem...

Merg zilnic cu masina intre Campia Turzii si Cluj. Si cum motorina e scumpa, fac pe "ia-ma nenea" si de obicei iau cateva persoane cu mine. E fascinant sa cunosti in fiecare zi oameni noi. Pentru ca oamenii sunt diferiti: destepti, prosti, frustrati, fericiti, binevoitori, frumosi, plictisiti, entuziasmati, vorbareti... toti sunt diferiti si e o provocare sa ii cunosti.

Zilele trecute a urcat in masina o doamna din Turda, un domn de pe la tara si doua domnisoare "ISE-iste". Domnul de la tara avea o problema si a tinut sa ne-o impartaseasca: trebuia sa mearga la "Directia Agricola". O secretara de primarie de tara l-a sunat si l-a trimis acolo "ca are probleme". Nu avea nici adresa, nici nu stia de ce trebuie sa mearga. A pornit in Cluj ca "doara o gasi" el Directia. Ne intreaba pe noi daca stim unde e. Nimeni nu stia nimic. Reperele lui erau ceva de genul "Langa CUG, cum cobori de pe "Buna ziua". Ori, cu astfel de repere, cauti acul in tot fanul Clujului...

Doamna din dreapta mea incepe sa ii planga de mila domnului. Zicea ca o sa se rataceasca sau ca o sa il plimbe vre-un taximetrist prin tot orasul si ca o sa il ia o gramada de bani.Dupa care adauga " Dar poate da peste cineva amabil si il ajuta. Mai sunt si minuni". Dupa o pauza de aproximativ treizeci de secunde,scoate telefonul din geanta si spune: " Se intampla minuni. Daca le facem!" Si incepe sa dea telefoane la toate cunostintele mai vechi din Cluj si intr-un final afla unde este Directia Agricola. Era foarte aproape de centru si omul putea gasi foarte usor.

M-a uimit atitudinea doamnei care, in loc sa astepte pe "cineva" sa fie amabil si sa faca o minune, a pus mana si facut una! De multe ori acel "cineva" ce trebuie sa faca ceva sunt ..."Eu"
Gandeste-te la asta cand vei intalni vei rosti o propozitie care incepe cu "cineva care trebuie sa faca..." Si inlocuieste pe "cineva" cu Eu... Usor de indificat acest "cineva", nu-i asa?

Lecţie de la o cireaşǎ

Dintre zecile de cireşe înşfǎcate fǎrǎ milǎ din bol, mi-a ieşit în evidenţǎ una singurǎ.Şi asta pentru cǎ aceastǎ cireaşǎ îndrǎznea sa fie... diferitǎ.Avea o formǎ altfel decât oircare alta şi am inceput sǎ o analizez. Işi purta formele ei diferite cu o demnitate de admirat.Nu-i era ruşine sa fie diferita.Nu se considera inferioarǎ, ci doar specialǎ. Sunt sigur ca atunci cand statea în bol alǎturi de celalte cireşe,toate se uitau lung la ea si chicoteau.Poate una, mai tupeistǎ a îndraznit sa îi si spuna cǎ e deformata. Dar cireaşa mea era mǎndra de felul in care a fost creeatǎ de aceeaşi mânǎ ce le-a creat şi pe celalalte.
Daca era un trandafir, ar fi avut spinii mai frumosi decât floarea din vârf.
Dacǎ ea ar fi fost cântǎreaţǎ, sunt sigur ca ar fi fost Paula Seling, care a” îndrǎznit” sa cânte cu un manelist. Dacǎ ar fi fost politician,ar fi fost Traian Bǎsescu şi ar fi purtat un fes şi cizeme in picioare. Dacǎ era un tânǎr dintr-un oarecare grup, sigur nu ar fi facut glume proaste doar ca sa iasǎ in evidenţǎ şi nici nu s-ar fi prefǎcut prieten cu toţi dacǎ nu ar fi simţit asta.Dacǎ era un evanghelist, ar fi fǎcut evanghelizare pe stadion si ar fi invitat trupa Decean.Dacǎ purta blugi, sigur nu erau toţi tǎiaţi, cum sunt la jumatate din populaţie. Dacǎ era un copil, nu era Emo, cum sunt majoritatea „neînţeleşilor”.
Aceastǎ cireaşǎ avea forme diferite şi a atras toatǎ admitaţia mea pentru cǎ era mǎndrǎ de ea, şi nu incerca sǎ schimbe nimic.
Si totusi....
Asa diferita cum era, era o cireaşǎ.Pe care , cu toata amiraţia, dupǎ ce i-am fǎcut o şedinţǎ foto, ca unei vedete ce merita sǎ fie, tot am mâncat-o.
Şi ştiţi ceva? Aşa „deformatǎ „ cum era, avea un gust foarte bun. Nu avea nici urmǎ de vierme.Işi fǎcea exact cum trebuia datoria ei de cireaşǎ creatǎ sǎ sature pofta de fructe la început de varǎ. Au fost ,în schimb alte cireşe ce arǎtau perfect,dupǎ „calapod” pe dinafarǎ, iar înauntru erau mǎncate de viermi. Oare câţi viermi de invidie, urǎ,neputinţǎ,nepǎsare nu îi mǎnâncǎ pe multi din oamenii ce se incadreaza perfect in normele exterioare?Pe cei populari,pe cei acceptati...?

Dacǎ ai fost vreodatǎ dat la o parte , jignit,ironizat pentru pentru cǎ ai fost altfel decât prevedea şablonul, gândeşte-te dacǎ, fiind altfel ti-ai pierdut sau nu menirea pentru care ai fost creeat. Dacǎ esenţa corespunde cu ceea ce trebuie sǎ fii, stai liniştit şi lasǎ-i pe ei sa fie la fel. Celelalte zeci de cireşe „perfecte” nu au avut parte de o şedinţǎ foto:)

Eu am învǎţat de la o cireaşǎ ca „diferit” nu înseamna inferior , ci poate fi carapcea unor mari valori.

Dacǎ ţi se pare prea mult sǎ iei o lecţie de la o cireaşa ... citeşte Proverbe 6:6, care te trimite sǎ înveţi de la ... furnicǎ.

Sedinta foto:

Cand imi amintesc ca sunt leu...

Cineva care a plecat(...) mi-a lasat o mostenire pretioasa pentru mine. Mi-a lasat niste cuvinte pe care le citesc de fiecare data cand am nevoie sa mai trec un hop,de fiecare data cand sunt gata-gata sa renunt.
E o poezie la care nu ii stiu nici titlul , nici autorul.
Sun cam asa:

O lupta ne-ncetata e ziua sa-ti castigi
Sa nu fi , deci fricos, batrane leu!
Sa stai cu fruntea sus-asta e greu!
Usor e sa plangi ca ai ratat si sa mori
Sa te tarasti ca un rac, e usor
Dar sa lupti, si sa lupti cand nu mai speri-
Nu e oare cea mai mare sansa a noastra, a tuturor?
Si chiar de iesi din carncena incaereare
Distrus si frant si ingrozit...
Macar odara mai incearca...
E-asa usor sa mori...
Dar sa ramai in viara...
Asta e greu!

Luptand cu morile de vant

Morile de vant sunt o inventie a evului mediu in Europa. Au cunoscut un interes in timpul renasterii si mai ales o utilizare la scara larga in timpul revolutiei industirale. O solutie ieftina in munca morarilor pentru ca folosea o energie naturala cu semnificatie de mit: Vantul.
Imaginat de unii ca un duh rau, altii au incercat sa faca din vant un aliat in munca lor.
Vantul poarta in sine simboluri valabile si acum, si in trecut: vantul e puternic, e de neoprit, vine de nicaeri si duce niciunde, e haotic, e imprevizibil. O lupta a omului cu vantul e considerata o lupta pierduta. Expresia "lupta cu morile de vant" sugereaza o lupta inegala ... cel care incearca e lovit mereu de aripile morii iar vantul il duce mereu inapoi.

Nu cumva iti suna cunoscut?

Ai luptat vreodata cu vreo neputinta, pana la epuizare?
Ai alergat vreodata atat de mult incat sa nu iti mai simti picioarele?
Ai rabdat vreodata atata incat sa crezi ca nu mai esti in stare sa rabzi?
Te-ai impotrivit vreodata pacatului din tine , pana acolo incat sa ajungi ca e parte din tine si nu te poti schimba?
Ai infruntat vreodata un sistem atat de greoi incat sa crezi k nu poti avea succes?
Te-ai rugat pentru o dorinta a ta atat de mult, incat sa crezi ca nu te maia ude nimeni?
Ai simtit vreodata ca nu mai ai nici un control si ca totul e haotic in viata ta?

Daca ai rasuns pozitiv la cel putin una din intrebarile de mai sus, inseamna ca ai luptat cel putin cu o moara de vant. Fiecare avem moara noastra de vant cu care luptam, fiecare avem "uriasul"nostru.

Si totusi!

Vreau sa iti amintesc ceva: In lupta asta, ai cel mai bun aliat,iar castigul tau e garantat,daca tii cont ca ,Dumnezeu, cel care a creat vantul... e de partea ta!

Alte cuvite ar fi de prisos...

Popular sau motivant?

Acum ca am intrat si eu in blogosfera(cica asa se numeste spatiul asta in care lumea isi revarsa refularile) am depistat deja o tendinta pe care o au cei mai populari blogeri.

Cei mai comentati,accesati si apreciati blogeri se pare ca sunt aceia care , in postarile lor au o doza cat mai mare de cinism. Cei mai multi sunt observatori(unii destul de pertinenti si exacti) ,ai lumii in care traiesc. Dar asta inseamna ca nu fac mai mult decat sa observe, de pe o pozitie de undeva, dinafara lumii,a evenimentelor. Si ei pretind ca sunt deasupra. Ceea ce e altceva.E o cale pe care aleg unii sa mearga si cred ca e nevoie si de asta in spatiul virtual.

Eu nu vreau sa am o astefel de atitudine si blogul meu vreau sa fie altfel. Vreau sa imi pastrez mintea limpede , chiar daca ma voi implica.Ceea ce scriu,vreau sa motiveze oamenii.Nu sa stea pasivi,sa priveasca in jur ca spectaroi la un show, ci vreau sa fie actori in melodrama asta numita viata.Nu imi doresc (neaparat) sa fiu amuzant, ci mai degraba motivant.

Sunt un om caruia ii place sa se implice si am naivitatea de a considera ca pot schimba ceva. Astazi am primit confirmarea ca am ales ce trebuia . Si confirmarea suna cam asa:
"mersi mult dar citind ceai scris parca nici nui asa grea viata asta
si sigur astazi imi este mai usor cat timp am proaspat in memorie".
E un mesaj primit pe messenger,ca reactie la un articol.Despre aste era vorba. Asta e satisactia mea.
Dintre miile de bloguri,nu vreau al meu sa fie cel mai popular , dar vreau sa fie folositor pentru macar unu la suta din cei care il citesc. Si atunci mi-am atins scopul.
Inca un blog, care mie mi se pare ca merge pe aceeasi idee.Va recomand blogul lui Alin.