Un medic extraordinar. Ar trebui sa fie ceva banal

Obosit de prea multele aere ale unor oameni incompetenti, obosit de asa de multi pentru care meseria ce o au le e povara, ieri am crezut ca mi s-a intamplat ceva extraordinar. Am cunoscut un profesionist! E vorba despre o doamna medic dermatolog, nu cred ca are rost sa ii dau numele. E singurul medic cu specialziarea asta in oras si cu siguranta singurul medic pe care il gasesti in Policlinica la ora sase dupamasa, tratandu-si pacientii. Mi s-a parut extraordinar de calm tonul cu care vorbeste aceasta doamna, extraordinar de prietenos modul ei de relationare cu pacientul si extraordinar de profesionist felul in care lucreaza, explicandu-ti fiecare pas pe care il face si spunandu-ti rostul fiecarui medicament ce ti-l prescrie. Te facea sa intelegi de ce ai problema respectiva, cat de grav e, cum se trateaza, care ar putea sa fie complicatiile, in ce consta tratamentul. Ba mai mult, isi face timp sa examineze si alte parti ale corpului sa vada daca nu sunt potentiale alte probeleme. Si asta cu cinci minute inainte de ora inchiderii, adica la sase fara cinci dupamasa!

Admirand o astfel de persoana, m-am gandit mai bine... Si totusi... Nu asa ar trebui sa fie toti medicii? Nu asta ar trebui sa fie senzatia pe care o ai atunci cand intalnesti orice profesionist, orice functionar? Ce am intalnit eu ieri ar trebui sa fie ceva comun, dar felul in care m-am mirat imi spune cat de departe traim de normalitate...

Si totusi, capitala...

Vorbeam zilele astea cu doua persoane cu o experienta destul de vasta in domeniile in care lucreaza si m-au pus pe ganduri. Amandoi imi spuneau ca se gandesc foarte serios sa se mute din Cluj-Napoca in Bucuresti si ca orice om cu un oarecare buisness si capul pe umeri ar trebui sa fie constient de faptul ca in conditiile economice actuale e o aventura sa ramai in provincie.

Argumentele lor erau acelea ca, mai ales in conditii de criza o serie intreaga de activitati care nu mai sunt foarte profitabile se vor restrange in Capitala. Ca investitiile din orasele mari din provincie adunate la un loc nu fac cat investitiile totale din Capitala. Ca banii si specialistii adevarati sunt in Bucuresti.
Ba mai mult, cineva compara Clujul cu un sector al Bucurestiului ca dimeniune, populatie si economie.

Stau si ma intreb: ce sanse de cariera as fi avut in plus daca as fi locuit in Capitala? Ce ar fi fost diferit?

Dar cum m-as adapta eu, ca persoana intr-un astfel de mediu? M-as putea atasa de alte locuri? Cat de mic m-as simti intr-o lume asa de mare?

Omul cu canapeaua

Succesul profesional poate fi mǎsurat în multe feluri. Unul dintre ele este nototietatea. Cât de cunoscut eşti printre cei din breasla ta. Şi ce nume ţi-ai creeat printre cei pentru care lucrezi.
Am întâlnit recent un om pe care eu l-am considerat un om ce are succes profesional. Nu are nici o meserie bine plǎtitǎ, nici una ce sa îl facǎ celebru. Dar omul are notorietate.
Zilele trecute, o canapea trebuia reparata la mine în casǎ.Cum noi nu am reuşit sǎ o facem singuri, trebuia sǎ chemǎm pe cineva care se pricepe. Ce m-a surprins a fost cǎ, deşi nu am mai reparat de ani de zile o canapea, tata ştia exact pe cine sa cheme. Ştia numele, ştia adresa.Omul asta de ani de zile, „decând e lumea” a reparat canapele.Eu deja mǎ gândeam sa caut în Google dupa cineva. Dar nu a fost nevoie pentru cǎ exista un om în oraş pe care toatǎ lumea îl stie cǎ face treaba asta. Şi e primul la care apeleazǎ oricine.Prima opţiune. Inainte sǎ vinǎ ultima datǎ sǎ termine ce avea de fǎcut,a sunat pe fix si s-a prezentat „Buna ziua, sunt omul cu canapeaua”. Pǎrea mândru sǎ se prezinte aşa.
L-am admirat şi m-a pus puţin pe ganduri . O sa am eu vreodatǎ, in meseria mea, notorietatea pe care o are dânsul? Cum e sa fii prima opţiune,primul la care apeleazǎ toata lumea când e ceva de rezolvat?