Nu îți stă capul?

Ți s-a întâmplat vreodată să simţi că nu te poţi concentra? Când ai o sarcina pe care trebuie sa o termini și parcă lucrurile nu înainteaza din cauza ta? Se spune pe la noi că nu îţi stă capul.
Păţesc şi eu uneori așa şi am făcut o listă cu situaţii în care nu îmi stă capul:

Nu îmi stă capul atunci când ceea ce fac nu îmi place.
Nu îmi stă capul atunci când ceea ce fac nu mă reprezintă.
Nu îmi stă capul atunci când locul în care sunt nu este locul în care aş dori să fiu.
Nu îmi stă capul atunci când oamenii cu care lucrez nu îmi plac sau nu mi sunt stilul meu.
Nu îmi stă capul atunci când urmează să se întâmple ceva mai bun, sau mai interesant.
Nu îmi stă capul pe final de sarcină.
Nu îmi stă capul atunci când îmi este foame sau am nevoie de toaletă.
Nu îmi stă capul atunci când cineva mă cicăleşte.
Nu îmi stă capul atunci când nu văd rostul a ceea ce fac.
Nu îmi stă capul atunci când văd din start că o problemă mă depăşeşte.
Nu îmi stă capul atunci când visez...
Nu îmi stă capul atunci când nu vreau sa îmi stea.

Multe din propozițiile de mai sus sunt defapt expresii ale unei atenții deficitare. Ce putem învăța de aici? Atunci când vrei sa reușești într-o sarcina, asigura-te că ai eliminat scurgerile de atenție: sarcini la care găsești un rost, sau în care nu găsești plăcere, mediu de lucru cu factori disturbatori (locuri, persoane, factori de distragere a atenției), evaluări negative și/sau nerealiste ale sarcinii (nu pot), sau stări fiziologice nefavorabile (obsoseala, nevoi, boala).

Cu alte cuvinte, ce e de făcut?

1.Încearcă să intri pregătit în sarcină. Nu începe să faci o ceva greu atunci când ești obosit sau te doare ceva. Dacă obosești pe parcurs, nu uita să iei câte o pauză)
2. Rezolvă problema motivației: încearcă să înțelegi exact ce ai de făcut, de ce trebuie să faci așa ceva și găsește un sens în problema pe care o ai de făcut. Apoi îți va fi mai ușor să găsești cel puțin un aspect plăcut al muncii tale.
3. Fă-o la momentul potrivit și în locul potrivit. Caută spațiul care nu are prea multe multe elemente ce pot să te distragă și momentul în care nu vei fi întrerupt. De exemplu, dacă înveți pentru un examen, fă-o pe cât posibil când ești singur acasă și departe de camera cu televizorul sau calculatorul.
4. Dacă e vorba de o sarcină comună, trebuie ca tu și partenerii de lucru să trageți în aceeași direcție. Împărțiți sarcina pe fragmente sau stabiliți de la început modul de lucru.
5. Cere ajutor! Nu îți pierde timpul și nu te demotiva bătându-te singur în sarcini care te depășesc cu adevărat. Cere ajutorul cuiva mai experimentat sau cu o privire proaspătă. Un simplu sfat îți poate da ideea salvatoare.


Sursa foto

Ipocritule!

Nu va speriati, nu incep un razboi de declaratii cu vre-un blogger sau ziarist (chiar daca e la moda, ma abtin). Si nici nu imi place sa imi jignesc cititorii. Imaginati-va ca la mine se refera apelativul din titlu!

Am cunoscut o mana de oameni si am trecut prin cateva experiente in viata. Multe, putine, nu stiu, dar suficiente incat sa realizez ca eu, tu si noi toti suntem ipocriti din fire.

Am ramas dezamagit de mine cand am vazut cu cata indarjire pot sa critic pe cineva si sa il condamn pentru greseli, pacate facute cu voia sau fara voie. Si asta doar pentru ca pacaul lui a ajuns public si pacatul (sau greseala) mea e stiuta doar de mine. Sunt in stare sa condamnam in piata publica pe drept, sau pe nedrept pt oricine, atata vreme cat nimeni nu stie cu ce am gresit eu. Poate nu am facut greseala pentru care te condamn azi pe tine, dar poate ieri, eu am facut altele, chiar mai grave. Le tin pentru mine, dar pe tine te condamn public!

Stim cu totii exemplul biblic in care Isus le-a cerut celor care se cred fara pacat sa arunce primii cu piatra in femeia prinsa in pacat. Fariseii aceia au s-au rusinat si au capitulat, dar noi am fi in stare sa si aruncam cu piatra, chiar daca ne stim la fel de gresitori!

Tendinta noastra de a critica pe altii si de a fi buni cu noi insine se rasfrange in multe aspecte ale vietii noastre. Sub pretextul ca ne plac lucrurile bine facute, suntem capabili sa distrugem munca cuiva care a indraznit sa fie om si sa faca ceva imperfect.Vedem realitatea din jurul nostru intr-un mod distorsionat si partinitor: un politist care ia mita pentru a inchide ochii la greseala cuiva e un corupt si un nenorocit, dar acelasi politist este "de treaba" ca a inteles ca si eu sunt om si m-a iertat pentru abaterea mea, dupa ce i-am dat si lui "de un suc".
Functionarul de la ghiseu trebuie sa fie non-stop la dispozitie si sa fie amabil. Mi-e usor sa zic asta atata timp cat jobul meu imi permite sa imi iau o pauza (de blog) aproape atunci cand vreau eu!
Politicienii sunt corupti si hoti la drumul mare pentru ca fura, dar eu "m-am descurcat" atunci cand am reusit sa fac un mic artificiu si sa ocolesc plata unei dari...

Exemplele ar putea continua la nesfarsit. Psihologia explica aceasta tendinta de a condamna pe altii si de a ne scuza prin noi prin ceea ce numeste "erori de atribuire". Gata! avem si scuza stiintifica pentru asta. Dar scuza stiintifica nu ma face mai putin ipocrit!
Daca cineva s-a simtit jignit de titlul postarii sau de textul articolului, acela trebuie sa il reciteasca si sa caute in adancul sau sinceritatea si poate ii trece...

Consiliere de urgenta in sesiune

De ce am facut eu psihologie?

Sunt cateva persoane (putine) care stiu raspunsul la intrebarea asta, pentru ca au atata "naivitate" incat sa ma intrebe unele lucruri ce tin de stari sufletesti, sentimente, ganduri, obsesii. Si care vor sa ii ajut sa isi explice unele fapte proprii.

Va redau mai jos o discutie pe messenger cu un prieten care cauta explicatii. Vedeti ce mi-a iesit. Cine are si alte idei? Sunt psihologi sau batrani intelepti pe blog?

el buna seara!

ionel seara buna

el:ciaci copilash

ionel: bine. muncesc si o astept p ema sa vina in cj. altzii ce fac?

el: auzi...tot vroiam sa te intreb ca vroiam sa aud de la cineva in...domeniu
cu psihologia...
iti prezint o situatie..
vine cel mai greu examen din viata ta
pe care l`ai dat pana acum
invezti si repeti
de`tz iese pe nas si ochi
de aseara n`am mai mancat nici n`am baut nik
(pur si simplu...nu simt nevoia)
toata noaptea n`am dormit DELOC!
ba inca buimacit de somn
ma ridic din pat
imi i`au pe mine o camasa NEAGRA(afara aici sunt 35 grade)
cu maneca lunga
ma dezmeticesc in trolembuzca mi`e cald..
in fine ajung
dau examenul..
il pic CU BRIO
la fel ca toata seria (5 grupe cu 20 studenti)(doar 3 au promovat)

ionel: e normal. si eu am patit asa

el: ajung acasa si....uit tot ce s`a intampplat
din contra....nici nu zici ca am dat ex...
intrebare....
sunt normal?
pentru ca azi s`a lasat cu plansete
regrete eterne...
eu fiind singurul
(si nu glumesc)
care ii ...."incuraja" ca mai sunt ocazii....se numesc restante
mi`am pus eu niste intrebari
sa se fi dereglat ceva la mine in bibilica
ori....?

ionel esti foarte normal, copilash

Hai sa iti explic cateva chestii despre cum fucntioneaza motoroasele noastre umane.
In primul rand, la examene f grele, sau orice sarcina pe care noi o percepem ca fiind foarte grea, avem tendinta de a depune mai mult efort. Cum motivatia este foarte mare (adica vrei mai mult sa iei examenul), atunci nu esti constient de efortul depus, e ca si cum l-ai face "automat"

Numai ca al nostru CORP nu stie de automate. Si invatatul in sine este un efort foarte mare pentru creier care oboseste si fizicul. Nici creierul nu stie de automate, decat in sarcini care se repeta identic (de ex canti la chitara aceeasi cantare d 100x), ceea ce nu e cazul la studentii lenesi care invata materie NOUA, toata in sesiune.

Asadar, tu erai epuizat. Fiind epuizat, desi ai invatat nu te-ai putut "concentra" sa rezolvi ok la examen pentru ca: 1) memoria, mai exact reactualizarea presupune efort ; 2) redactarea e rationament, ceea ce presupune efort, 3) tu nu aveai energie pentru tot acest efort

Si ultima faza e si mai tare

Te simteai cumva, ca si cum nu it pasa. Nu mai vezi aceeasi importanta din doua motive: 1) tu ti-ai canalizat toata energia si motivatie spre momentul "EXAMEN" astfel incat nu ai mai acordat aceeasi atentie consecintelor. 2)


el: mai...sa stii ca ma cam cunosti...

cam asa e
: numai ca eu nu stiuam sa explic in termeni d`astia.....doctorantzi


ionel si mai e o chestie
noi avem niste "mecanisme de reglare"
chestiile alea cand ne gandim "dar oare ce crede ala sau aia despre mine" " cum sa fac sa am o impresie buna" " ce se intampla daca" astea au rolu sa faca din animalele de noi, fiinte sociabile care sa poata convietui
ei bine aceste mecanisme de reglare ii facea pe aia sa se gandeasca ce se intampla k nu au luat
si sa planga samd
problema e k acestea nu functioneaza:
1) la oboseala, somn, nemancat, nebaut
k si astea sunt consumatoare de energie
sau 2) cand esti prea "activat" si dat peste cap, gen excitatie sexuala
si 3)
droguri , alcool, etc

el: mai...cam am ce sa aflu de la tine

Cu ultima fraza mi-am zis " Rezolvat!"
I-am mai povestit eu o experienta similara a mea, si am subliniat faptul ca fazele cu mancatul si odihnitul inainte de examen nu sunt povesti de babe, ci chiar e important.
Nu stiu daca i-am dat cea mai corecta explicatie din punct de vedere stiintific, dar adevarul e cel pe care il credem, nu cel care e scris in carti.

As vrea sa stiu daca voi ati fost in situatii de genul asta si daca ati avut alte explicatii, altfel de reactii. Cum rezistati voi in sesiune?

DESPRE RESURSE UMANE

Este domeniul în care afacerile întalnesc psihologia, pentru a pune in valoare cel mai bine omul , ca resursǎ de crestere a profitului economic , dar şi pentru a ajusta organizatiile economice, astfel încât acestea sa fie mediul – sursǎ al satisfacţiei profesionale şi personale a angajaţilor.

In resurse umane,cel mai frecvent lucreazǎ psihologi,specializaţi pe ramura de psihologia muncii şi organizaţionala, dar şi economişti ,ingineri sau specialişti din alte ştiinţe sociale sau economice. Companiile mari au un departament de resurse umane ,care preia toatǎ munca relaţionatǎ cu angajaţii, dar o practicǎ ce prinde tot mai multǎ amploare este aceea a contractǎrii de servicii de resurse umane de la firme spcializate în consultanţa de acest tip. Cu ce se ocupǎ aceste firme şi care sunt motivele pentru care un manager ar apela la o firma de consultanţǎ in resurse umane, in cele ce urmeazǎ:

Rectutare şi selecţie de personal

Este serviciul cel mai des utlilizat , atât de cǎtre companiile mari , cât si de cele mici. Recrutarea profesionista incepe cu definirea cerinţelor şi atribuţiilor postului, cu alte cuvinte, mai întâi se stabileşte ce fel de om avem nevoie pentru postul respectiv:ce aptitudini,cunoştinţe, ce temperament,ce atitudini trebuie sa aiba candidatul ideal pentru post.Dupa aceea, urmeazǎ partea cu volumul de munca cel mai mare:publicarea anunţului de angajare, primirea şi preselectarea CV urilor,primele interviuri, si testarea psihologica.In urma acestor etape, se selecteaza trei-pânǎ la cinci candidaţi care se prezintǎ managerilor pentru luarea deciziei finale, cu asistarea de cǎtre specialistul de resurse umane.
De ce este avantajos ca toatǎ aceasta muncǎ sa fie fǎcutǎ de profesionişti? In afaceri, primul argument este profitul.Iata de ce este mai scumpǎ recrutarea fǎcutǎ in firmǎ , in loc sǎ apelezi la consultanţi în resurse umene:In primul rând este un volum de muncǎ ce trebuie preluat de cǎtre cineva din companie şi care nu va mai putea sǎ îşi facǎ treaba pentru care a fost angajat, ceea ce inseamnǎ pierderi. Apoi este costul publicǎrii anunţurilor în diverse medii- consultanţii fac asta pe cont propriu.Existǎ riscul ca, neavând instrumentele şi fundamentarea ştiinţificǎ necesara, decizia sǎ fie una eronatǎ, iar cel angajat sǎ plece sau sǎ fie neproductiv.In acest caz,tot procesul(inclusiv costurile) se reia, ceea ce înseamna şi mai multe pierderi. In schimb, cele mai multe firme de resurse umane oferǎ o „garanţie” pentru cel propus spre angajare, şi îl va înlocui pe cheltuiala proprie daca vor fi neplǎceri.
Rectutarea profesionistǎ mai rezolvǎ o problemǎ importantǎ:nu doar cǎ alege omul cel mai bun pentru un post, dar, cu ajutorul testelor psihologice,alege omul cel mai potrivit , ţinând cont de personalitatea sa şi de echipa în care acesta urmeazǎ sǎ se integreze, astfel încât noul venit sǎ fie bine primit şi sǎ se simta bine la locul de muncǎ.

Diagnoza organizaţionalǎ

Sǎ ne imaginǎm o firmǎ,o organizaţie ca pe un organism viu, asemǎnǎtor organismului uman. Omenii îşi fac regulat o serie de analize medicale pentru a –şi verifica starea de sǎnǎtate şi pentru a lua mǎsurile necesare asigurǎrii funcţionǎrii optime.Unori se depisteazǎ anumite probleme şi, la recomandarea mediuclui se umreazǎ un anumit tratament,
Tot aşa şi o organizaţie, care este compusǎ din mai multe departamente, toate formate din oameni,pot apǎrea probleme de funcţionare. Cum acestea rareori sunt vizibile cu ochiul liber,este necesar ca ,periodic sǎ se facǎ o „diagnozǎ organizaţionala”.Aceasta este o imagine de ansamblu a firmei, cu plusurile si minusurile, cu avantaje şi dezavantaje,dar şi o radiografie a stǎrii de satisfacţie a angajaţilor. Existǎ o serie întreagǎ de metode de culegere a datelor din organizaţie:analiza statisticilor firmei,chestionare, bilete anonime, evaluarea personalului de cǎtre meanagement si/sau evaluarea managamentului de cǎtre angajaţi. In urma aplicǎrii acestor metode se face o listǎ cu probleme ale organizaţiei şi o strategie de soluţionare a lor. Astfel de probleme pot fi o comunicare deficitarǎ în interiorul organizaţiei,nestabilirea clarǎ a atribuţiilor şi relaţiilor de muncǎ sau chiar localizarea fizicǎ a diferitelor departamente.Soluţiile ce se oferǎ pot varia de la refacerea fişelor de post şi a metodelor de evaluare a angajaţilor şi pânǎ la restructurarea întregii companii.
Realitatea este cǎ de cele mai multe ori, oamenii merg la analize atunci când deja observǎ unele simptome ale bolilor.Din pǎcate aşa se întâmpla şi în bussiness.Mulţi manageri comanda o diagozǎ a organizaţiei atunci când apar unele semne ca:productivitate scǎzutǎ,fluctuaţie mare de personal,greşeli frecvente sau când apar greve ale angajaţilor. Nu e prea târziu, însǎ analizǎ constantǎ a stǎrii de spirit ale angajaţilor,poate sǎ reduca riscurile grevelor, care atrag cu sine costuri financiare şi de imagine foarte mari.

Training
În urma diagnozei organizaţionale,deseori ies la ivealǎ unele aspecte la care angajaţii sunt deficitari şi care pot fi un impediment in realizarea cu succes a sarcinilor: aspecte ce ţin de comunicare,muncǎ în echipǎ, stil de conducere,dezvoltare personalǎ.Acesta pot fi corectate prin iniţierea unor programe de training croite pe mǎsura nevoilor.
Un program de training are ca scop principal învǎţarea ,iar aceasta se realizeazǎ cel mai adesea prin exerciţii practice. Sarcinile cu care angajaţii se întâlnesc zilnic la locul de muncǎ sunt miniaturizate în exerciţii practice şi relaxante , astfel încât cei ce participǎ la traininguri sǎ înveţe principii pe care mai apoi sǎ le transfere la locul de muncǎ.




Articol publicat in Ziarul Obiectiv, 30 iunie 2008

Alte poze de la cursul festiv

Generatia "Bologna" Psiholgie



"Un psiholog nu poate sa schimbe un bec numai daca becul vrea sa fie schimbat. Chiar si asa, are nevoie de opt sedinte"



E meritul lor!



... si al ei




... si al lor


... si mai sunt si altii, absenti aici dar prezenti de-a lungul timpului...





Respecte!

Absolventul

Ieri a fost o zi ce a stat sub semnul emotiilor si a intrebarilor.
De acum ar trebui sa schimb la profilul meu , la ocupatie , din "student la Psihologie" in "absolvent Psihologue", caci"psiholog"inca mi-e greu sa pronunt.

Marea festivitate a avut loc ieri. A fost o zi agitata...pregatirile,drumul , inclusiv parcarea langa Universitate. Odata ce am ajuns acolo, si mi-am vazut colegii imbracati in robe si cu toga pe cap, au inceput sa creasca si emotiile.Toti erau entuziasmati, ca si cum in ziua aceea au facut defpat, toata facultatea. Ca si cum ieri ar fi aflat toate notele din cele sase sesiuni, ca si cum,ar fi devenit ieri ceea ce sunt. Dragii mei, am un mesaj pentru voi: nu am absolvit ieri, nu de ieri sunteti psihologi. Ci prin munca noastra din tot acest timp, cu seminarii si cursuri,examene si restante... zi de zi, am devenit....si ne-am transformat cate putin din liceeni curiosi de ce o sa le rezerve viata , in oameni.Oameni pregatiti sa faca fata provocarilor personale si ale altora.Si,pas cu pas... ne-am transfrormat modul de a gandi, visurile,idealurile, astfel incat sa fim gata sa slujim pe ceilalti.
Intorcandu-ma la cursul festiv, a fost inca un lucru ce mi-a ramas in minte.La sfarsit de facultate, in ultimele momente , toti devin prieteni si dintr-o data , fiecare e interesat de fiecare. Oameni pe langa care, chiar daca ii admiram, in facultate,treceam grabit si indiferent,in ultimul moment am gasit timpul sa discut , sa fac o poza si sa le spun ce mult le-am apreciat proiectul facut in anul doi la sociala, sau proiectul de la scolara,sau nu stiu ce interventie de la seminar.
Dar si colegi pe langa care am trecut la fel de grabit ca intotdeauna si nu am apucat sa le spun ca mi-ar fi placut sa ii cunosc mai bine.
De altfel replica "mi-ar fi placut sa te cunosc mai bine" e o replica ce o aud mereu la sfarsit de ceva:sfarsit de scoala,liceu,tabere,etc. As vrea sa pot sa spun ca de acum nu voi mai astepta sfarsitul ca sa spun "mi-ar fi placut sa te cunosc", ci voi profita de oamenii ce ii voi avea in jurul meu, ca sa le pot spune ,apoi , la orice final,"imi pare bine ca te-am cunoscut"
M-am intrebat mereu ce fel de urme las in urma mea printre colegi,cand vor vedea albumul,ce fel de impresie vor avea despre mine, ce isi vor aminti,sau daca macar isi vor aminti numele meu. S-ar putea sa nu aflu niciodata...

Pana la urma... a fost frumos si emotionant cursul festiv. Alor mei le-a placut.Dar eu inca raman cu intrebari, dintre care, cea mai mare suna asa:
"Am roba,diploma,flori.Lumea se bucura pentru mine.Dar acum?Ce urmeaza?Incotro?

Emo la nesfarsit

Aseara ascultam , in masina o emisiune la KissFM in care era re-re-dezbatut subiectul "Emo Kids". De cateva saptamani incoace toata lumea are cate o parere despre ei: ba ii condamna, ba le plange de mila, ba incearca sa le dezlege misterul diverselor simboluri pe care copiii astia le poarta. In presa scrisa, vorbita, sau bolborosita, Emo kids au fost subiectul principal.Doar campania electorala, cred ca a facut ca acest subiect sa fie lasat mai usor.

Toate blogurile pomenesc despre asta, asa ca de ce as face eu exceptie. :P
Prin mesajul asta vreau sa arat cum vad eu cauza manifestarilor emo(pe care nici nu le consider atat de periculoase precum se sperie unii), si care e mecanismul psihologic prin care copiii astia isi mentin comportamentele.

Culmea ironiei, copiii astia au primit prin toata mediatizarea asta exact ce aveau nevoie- de atentie.
Eu am cunoscut (cel putin)un "copil emo" si din cate mi-am dat deama, copiii astia, majoritatea pe la 13-17 ani nu au neaparat o filosofie negativista legata de viata, nu isi fac freza nu stiu cum pentru ca vor sa transmita nu stiu ce mesaj cu jumatate de ochi, copii astia nu poarta insigne pentru ca scrie ceva pe ele.... ci tot ce fac, fac cu un singur scop:sa atraga atentia asupra lor.

Cu alte cuvinte"Mamaaaa!!!Tataaaa!!! Exist! Si am nevoie de atentia ta mai mult decat de banii tai.Am nevoie sa vorbesc cu tine, nu sa citesc sms-uri cu indicatii." Copiii astia sufera de singuratate din cauza parintilor prea ocupati cu bussiness-urile lor. Cunoscusem un copil de 16 ani caruia mama i-a facut un card de credit, si i-a pus contul la dispozitie, doar ca sa nu o mai sacaie mereu cerandu-i bani!!! Era prea ocupata sa ii faca.Pentru ce ce, nu stiu ...

Si nevoia asta de atentie si epatarea nu sunt valabile doar pt copiii emo: si rockerii au aceleasi nevoi, si punkerii si ... manelistii. Doar ca, in functie de caracteristicile personale sau de moda, se exprima intr-un fel sau altul.

Vreau sa arat si un mecanism psihologic prin care eu imi explic de ce copiii adopta si isi mentin comportamente extravagante , uneori periculoase.
Psihologia spune ca orice comportament este intitat si sustinut de consecintele sale.Daca eu, de exemplu am nevoie de atentia celor din jur , si printr-un anumit comportament am reusit sa atrag atentia, este foarte probabil sa repet acel comportament. Atentia celor din jur functioneaza ca o intarire, rasplata ,pentru comportamentul meu.Iar consecintele adverse(cum ar fi blamarea) sunt minimalizate, pentru ca nevoia cea mai mare a mea a fost satisfacuta.

Daca teoria mea despre nevoia de atentie a copiilor in general (emo, in particlar) este valabila, haideti sa facem inca un exercitiu de imaginatie.

Copil se simte singur.Pe langa mama si tata care sunt mereu ocupati trece mereu neobservat. Si atunci e cazul sa faca ceva: se imbraca ca o fetita (daca e baiat si invers daca e fata), asculta muzica la maxim, sparge un geam si vine politia,face o mica tentativa de sinucidere(dar se asigura ca nu ii va reusi). Rezultatul?! Atrage atentia si macar pt cateva clipe, zile... e in atentia parintilor( chiar daca acestia il vor pedepsi, macar observa ca traieste pe lume)Chiar daca este certat sau blamat de cei din jur, scopul sau a fost atins, si prin urmare... comportamentele acestea se vor repeta.Iar copilul va fi emo pana cand va vedea ca nu mai atrage atentia asupra sa , sau pana cand stima de sine ii va fi deja dezvoltata si nu va mai avea aceasta nevoie.

Acuma ce facem noi, si presa prin toate discutiile despre ei?Le intarim comportamentele despre care vorbim. Totusi un lucru bun in ceea ce priveste mediatizarea fenomenului este acela ca poate atrage un semnal de alarma pentru parinti.Copiii astia trebuie tratati. Dar nu va pregatiti deja portofelul sa platiti un psiholog... Copiii trebuie tratati cu grija, afectiunea,atentia voastra. Nu cu bani.

Nu conteaza ce se intampla, conteaza cum vad eu ceea ce se intampla

Nu conteaza ce se intampla, conteaza cum vad eu ceea ce se intampla Un principu al psihologiei cognitive spune ca noi suferim sau ne bucuram(avem emotii) nu din cauza lucrurilor care se intampla, ci din cauza felului in care noi interpretam evenintele. Un exemplu simplu: ai luat nota 6 la un examen. Daca tu te asteptai sa pici examenul,te bucuri de nota 6.E bine ca l-ai luat. Daca tu ai scris si te asteptai sa iei un 10, nota 6 te intristeaza. Pai ?! Cum? Nota 6 te poate si bucura si intrista?!

Ca sa intelegem si mai bine lucrul acesta, haideti sa facem un exercitiu:
Sa ne imaginam urmatoarele scenarii:

SCENARIUL NR.1


"Ora 10 jumate seara.Vasile vine acasa de la padure. O cauta pe Maria. Nu e in casa. Sta si se gandeste:No,pe femeia asta iar nu o gasesc acasa . Sigur umbla prin sat.Si-o gasit pe altu. Si normal...daca io is un prost si jumatate si nu stiu sa joc ca si Costel. Aoleu.... ce ma fac?! Ce nacaz pe capu' meu!Nu, asa nu mai pot trai! O femeie trebe sa isi respecte barbatu si nu are voie sa faca una ca asta!"


SCENARIUL NR 2
"Ora 10 jumate seara.Vasile vine acasa de la padure. O cauta pe Maria. Nu e in casa. Sta si se gandeste:No, uite. Iar nu-i acasa Maria. Asta umbla cu vre-o unu din sat.Tare am iubit io pe femeia asta da vad ca nu am cu cine. Tare imi pare rau. Da ce sa fac... daca nu se poate,nu se poate. Oi trece io si peste asta si nu oi muri. Bine a fi pana la urma . Poate mai bine-i asa ... sa fie si ea fericita."

SCENARIUL NR 3
"Ora 10 jumate seara.Vasile vine acasa de la padure. O cauta pe Maria. Nu e in casa. Sta si se gandeste:Cred ca o mers la masa sa se aranjeze si sa se faca frumoasa. Si sa vezi ce mandru oi fi de ea cand vine.Stiam eu ca mi-am luat o fata buna"

Aceeasi situatie:"Ora 10 jumate seara.Vasile vine acasa de la padure. O cauta pe Maria. Nu e in casa".
Trei emotii diferite : tristete,disperare (in scenariul nr 1), resemnare (scenariul 2) si bucurie (scenariul 3)
Ce este diferit? Felul in care personajul Vasile isi explica situatia ( inferentele care le face cu privire la motivul pt care Maria lipsese) si urmarile pe care si le imagineaza cu privire la situatie.

Asadar, atunci cand te vei confrunta cu orice situatie in viata: aminteste-ti ! Nu evenintul in sine iti poate aduce bucurie sau tristete, ci felul in care tu interpretezi evenimentul. Te poti lasa prada disperarii, sau poti sa te adaptezi sau chiar sa il faci un motiv de bucurie. In felul asta esti stapan pe "soarta", si nu "soarta" este stapanul tau.

Nu-i asa ca gandul asta iti deschide o perspectiva noua asupra vietii?


Intr-o postare viitoare, o sa descriu care sunt gandurile care ne fac sa vedem viata in negru sau in roz.


La aceasta postare astept comentariile tale.

Si sesiunea de restante tot sesiune se cheama

Iubesc exemenele!
Acele examene pentru care nu am invatat nimic!
Ca sa imi feresc eul meu fragil de vre-un atac al constiintei , am adoptat o strategie cand am examene pentru care din motive diferite, nu m-am pregtit suficient. Din ciclul "si sesiunea de restante tot sesiune e", ma duc la examene "ca sa vad ce se da".
Cand nu ai invatat nimic, deci nu ai investit timp si resurse cenusii , un examen nu are nici o miza. Deci nu ai de ce sa fi stresat!
Intru in facultate si vad colegi stresati. Ma saluta cu coada ochiului, ca restu de resurse atentionale  le sunt in foi.Acele foi pe care le-au mazgalit cu marker toata noaptea sa isi dea lor insasi impresia ca au invatat. Toti se intreaba ce ne-o mai da iarasi ramolitul de .... .:P (autocenzura)

Intram in amfiteatru.Toti au ceva de facut doar eu privesc pasiv!
Iarasi forfota: asezari strategice, cruci facute ba cu mana,ba cu pixul pe banca( apropo,dragi colegi... nu e crestineste sa murdariti mobilierul platit de mine pe restante)!

Vine profa cu subiecte. Se face liniste. Deplina. Asa de mare, incat incep sa ma plictisesc. He! Ce tare ! Subiectul asta il stiu. Am vorbit despre asta cu o tipa, la un interviu. Nu m-a angajat, dar discutia a fost intersanta.  Asa ca ma apuc sa scriu. 

Cele mai tari faze sunt atunci cand dai examene cu colegii de la distanta! Oameni mari, domni si doamne " respectabile" cum incearca sa copieze! E fenomenal!
Vine profa(defapt o asistena cu doi ani mai mare ca mine, o fatuca cum ar zice un prieten de-al meu) si semenaza lucrarea unei doamne prinse ca isi rupea gatul uitandu-se la un coleg mai tanar. Si incepe  doamna ,sa se planga "fatucii" si sa o roage frumos ," din suflet" si tot ce era organ intern ... sa o ierte, ca nu s-a uitat la lucrarea colegului. Hm... ma intreb eu?Atunci la ce s-a uitat?.Daca ar fi sa o credem pe doamna prinsa in flagrant.... asistenta era geloasa !:)

Uite asa ne ingaduie Cerul sa avem cate o zi frumoasa... Relaxanta...
O sa va zic mai incolo cum ma" relaxez"invatand pe restanta