Multumesc!

O lume grabita peste masura si sosele devenite mult prea neincapatoare pentru numarul de masini care le populeaza. Acesta este peisajul cu care ne intalnim in fiecare zi.Astazi, pentru a nu stiu cata oara, in fata mea peisajul a fost completat de o imagine de la care as fi vrut sa imi intorc privirea.
O masina ce incearca sa evite coliziunea cu o alta ce-i taia calea, se rastoarna si se face acordeon pe marginea drumului. Nu plang soarta Daciei transformata in acordeon, ci ma gandesc ca printre bucatile de fiare, s-a curmat, sau cel putin distrus ... o viata. Inca un numar la groaznica statistica cu care ne-am prea obisnuit.
Ma gandesc de ce acea persoana, un strain pentru mine, era prins intre fiare, si nu eram eu? Nu sunt un sofer care sa conduca (prea)preventiv, recunosc.Nu sunt cel care respecta (orbeste)legea . Nu sunt mai bun decat majoritatea purtatorilor de suflet din jurul meu. Zilnic, fac un drum de 90 km presarat cu tabele si marcaje ce contabilizeaza trupuri si suflete distruse de-a lungul timpului...Si totusi, nu am fost eu...

Mi-am continuat drumul,dar coborand Feleacul un gand staruia in mintea mea.Pentru toate astea, trebuie sa spun un mare Multumesc!... Celui care, nu stiu daca imi citeste blogul, dar imi citeste cu siguranta inima... Multumesc, Tata!