Campia are istorie (II) De la Satul Regelui Sfant la Municipiul Campia Turzii

Satul Regelui Sfant s-a unit cu Pamantul lui Gerus. Astazi este Campia Turzii. Cine a fost Gerus poate nu vom sti niciodata, dar istoria completa cuprinsa intre primele denumiri date acestor locuri si asezarea asa cum se prezinta acum, o puteti citi in continuare...

Etimologie

Denumirile anterioare Câmpiei Turzii au evoluat de-a lungul timpului astfel: Ghiriş-Sâncrai: 1219 = Villa Sancti Regis (satul regelui sfânt); sec.XIV = Villa Sancti Regis, Villa de Sancto Rege, Villa Zenthkiraly; sec.XV-XVI = Poss(essio) Zenthkyral, Zentkjraly; 1661 = Gyéres-Szent-Király; 1733 = Szent-Király; după 1830 = Sâncraj(u), Ghiriş-Sân-Craiu, Sâncraiu, Ghiriş Sân-Craiu; după 1 decembrie 1918= Ghiriş-Sâncrai (sân = sfânt, crai = rege).

Ghiriş-Arieş: 1292 = Terra Gerusteleke (Pamântul lui Gerus); sec.XIV = Poss(essio) Gerusteleke, Terra Gerustelke; sec.XV-XVI = Terra Geres, Poss(essio) Gyerys, Gyeres; sec.XVII-XVIII = Gheres, Girisch, Aranyos Gyéres; sec.XIX = Gyirischu, Ghirişiu de Arieş, Ghiriş, Aranyosgyerés; 1904 = Ghiris Arieş; după 1 decembrie 1918 = Ghiriş-Arieş.

Istoric
Cele mai vechi dovezi ale prezenţei omului pe aceste meleaguri datează din Neoliticul timpuriu (6500-3000 î.C.). Aceste urme constă din obiecte de piatră cioplită, descoperite pe malul stâng al Arieşului, între Valea Sărată şi CERCON Arieşul S.A. (fosta "Industria de Lut S.A.").

Din faza de tranziţie de la Neoliticul târziu la epoca timpurie a bronzului (1900-1700 î.C.) datează un mormânt tumular , descoperit in zona staţiei de transformatoare electrice şi a racordului CFR dintre Turda şi Războieni, cercetat parţial în 1967. Mormântul are dimensiuni apreciabile (diametrul maxim cca 50 m, înălţimea cca 2 m), acoperă o groapă mortuară (în care s-a găsit scheletul unui bărbat înalt si robust) şi a fost atribuit unor triburi de păstori nomazi, originari din stepele nord-pontice, fiind un unicat în Transilvania.
Din perioada dacică s-au descoperit la Poiana (cartier turdean, la vest de Câmpia-Turzii) podoabe de argint, brăţări spiralice cu extremităţi ornamentate în formă de cap de şarpe şi coliere de sârmă răsucită, iar la marginea drumului Viişoara-Boian vase de lut ornamentate.

Perioada romană
Nu s-au descoperit urme din perioada stapânirii romane (106-274 d.C.), desi nu departe era situat importantul castru roman Potaissa (azi Turda). Peste actualul teritoriu al Câmpiei-Turzii trecea un drum roman, care pleca de la Potaissa spre Mureşul superior şi se întâlnea cu drumul roman ce mergea de la „Salinae” (azi Ocna Mureş) spre satul Gligoreşti. Nu s-au găsit la Câmpia-Turzii din păcate urme sigure ale acestui drum. Ceva mai la sud, pe teritoriul satului Călăraşi, a fost identificată o porţiune a unui alt drum roman, ce unea Potaissa (azi Turda) cu Apulum (azi Alba Iulia).

Din epoca postromană s-au găsit mai multe dovezi arheologice în împrejurimi (la Turda şi la Urca). Din perioada marilor migraţii ale popoarelor este atestată trecerea prin zonă a Avarilor .

Evul mediu

Cea mai veche informaţie scrisă şi păstrată despre Câmpia-Turzii se referă la satul Ghiriş-Sâncrai şi se află într-un document redactat în anul 1219 de cancelaria regală a Ungariei. Este vorba de actul de donaţie al regelui ungar Andreas II (1205-1235) în favoarea canonicilor Episcopiei Catolice din Esztergóm (Ungaria), prin care le era donat "un pământ în partea din Ardeal care se cheamă Vinţ" (azi Unirea, lângă Ocna Mureş). Unul dintre reperele de hotar care delimita acel teren se afla "pe drumul de lângă hotarul satului Chiend" (azi Plăieşti), în satul Villa Sancti Regis (satul regelui sfânt, mai târziu numit Ghiriş-Sâncrai). Ghiriş-Sâncrai era deci la acea dată domeniu de coroană.

Cel dintâi certificat de atestare al satului învecinat Ghiriş-Arieş este datat 1292, fiind un înscris prin care capitlul. Episcopiei catolice din Alba-Iulia confirma ca Paul si Petru, fiii nobilului Gerus din Ghiriş-Arieş au vândut comitelui Ioan, fiul lui Urkund, nobil de Tordalaka (această mică aşezare medievală din apropiere nu mai există) pentru 30 de mărci un „pământ numit Terra Gerusteleke” (pământul lui Gerus), aflat în Comitatul Turda, „circa undam fluvii Aranias” („aproape de râul Arieş”) "cu toate folosinţele sale". Inceputurile celor 2 sate apropiate trebuie căutate anterior datării lor documentare.

În registrul de dijme papale dintre anii 1332-1337 figurează numai satul Ghiriş-Sâncrai (Villa Sancti Regis, Villa de Sancto Rege, Villa Zenthkiraly) . În Ghiriş-Sâncrai exista deci o parohie romano-catolică, cu o populatie probabil formată din mai multe nationalităţi. În aceiaşi perioadă, Ghiriş-Arieş era locuit majoritar de români ortodocşi. În anul 1610 Ghiriş-Arieş a fost ridicat printr-o decizie a principelui Ardealului Gabriel Báthory (1608-1613) la rangul de târg, cu ocazia donării acestui domeniu (Gheres, Girisch) unui număr de 58 militari din garda princiară (care i-au salvat viaţa) şi înnobilării acestora. Domeniul cuprindea: satul şi castelul Aranyos-Gyéres , precum şi satele Tăureni, Tritenii de Sus, Tritenii de Jos, Iacobeni, Coc (azi Pădureni) şi Boian. Ghiriş-Arieş a devenit târg si colonie militară, în timp ce Ghiriş-Sâncrai a rămas mai departe un sat cu economie feudală şi cu servituţi iobăgeşti. După 1763 Ghiriş-Arieş decade treptat, fiindu-i anulate drepturile şi privilegiile. În secolul XVIII castelul Ghiriş-Arieş a fost folosit drept cantonament militar şi sediu al grănicerilor. Ruinele sale se mai vedeau încă la mijlocul secolului XIX.

Bisericile româneşti (din lemn ) sunt atestate documentar pentru prima dată in anul 1733 (Ghiriş-Sâncrai) şi 1750 (Ghiriş-Arieş), dar construcţia lor se presupune că a fost mai devreme. Recensământul din anii 1784-1787 consemnează următorul număr de case: Ghiriş-Arieş = 101, Ghiriş-Sâncrai = 75. Un recensământ ulterior (1857) a consemnat următoarea situaţie a caselor: Ghiriş-Arieş = 246, Ghiriş-Sâncrai = 103.

În anul 1861, când localităţile privilegiate îşi redobândesc autonomia, Ghiriş-Arieşului i s-au restituit parţial privilegiile avute înaintea revoluţiei din 1848. În anul 1867 Ghiriş-Arieş trece din nou în rândul aşezărilor rurale cu statut de comună. Acest statut îl va păstra până în anul 1925, anul creerii comunei Câmpia-Turzii. În anul 1873 se dă în funcţiune linia ferată Războieni - Ghiriş-Arieş - Cluj. În anul 1879 se construieşte o nouă şcoală românească în Ghiriş-Arieş, pe fundaţia unei şcoli mai vechi (azi Dispensarul TBC al Policlinicii). Între anii 1896-1898 se ridică Biserica Romano-Catolică din Ghiriş-Sâncrai.
În 1898 comuna Ghiriş-Arieş dispunea de 321 case, iar satul învecinat Ghiriş-Sâncrai de 123 case. În 1907-1908 se construieşte în apropiere de Ghiriş-Arieş prima fabrică din zonă („Industria de lut S.A.”, azi: CERCON Arieşul S.A.). În anii 1910-1912 se ridică în Ghiriş-Arieş o Biserică Greco-Catolică din cărămidă, pe locul uneia mai vechi din lemn.

Perioada interbelică

La Ghiriş-Arieş existau in anul 1920 (înaintea Reformei Agrare din 1921) trei mari latifundiari: Betegh Miklos, Statul Român (proprietar de drept al unei foste moşii a Statului Austro-Ungar) şi Parohia Reformată-Calvină. La Ghiriş-Sâncrai existau de asemenea trei mari latifundiari: Betegh Miklos şi soţia, văduva contelui (gróf) Bethlen Bálint (n. 1856, Beclean - d. 1913, Budapesta; căsătorit cu contesa Uzon Adalberta Béldi în 1882 la Cluj; contesa (n. 1863, Cluj - d. 1946, Budapesta) şi Illyés Olga (cu reşedinţa în Sâncraiul de Mureş). Chiar şi dupa Reforma Agrară din 1921, marii proprietari de pamânt au continuat să existe la Câmpia Turzii. Contele Betheln Ödón îşi avea cea mai mare parte a moşiilor la Urca.
În 1921 Ghiriş-Arieş avea 364 case, iar Ghiriş-Sâncrai 119 case. Construirea fabricii „Industria Sârmei S.A.” în anul 1920 a contribuit esenţial la dezvoltarea comunei Ghiriş-Arieş. Tot în anul 1920 începe introducerea gazului metan în locuintele acestei comune.
Unificarea celor 2 localităţi (Ghiriş-Arieş cu Ghiriş-Sâncrai) a avut loc oficial în anul 1925, localitatea luând numele de comuna "Câmpia-Turzii", prin Decretul regal nr.2456 din 25 septembrie 1925.
În anul 1930 se ridică o Biserică Greco-Catolică din cărămidă în cartierul Sâncrai (fost Ghiriş-Sâncrai), pe locul unei biserici mai vechi din lemn. În acel an în Câmpia-Turzii existau 797 clădiri. Stadionul sportiv s-a inaugurat în anul 1938, iar Palatul Culturii (ulterior numit Clubul Muncitoresc) în 1945 (construcţie impozantă, începută în 1942). Între 1943-1950 s-a construit Biserica Ortodoxă din centru.

Administraţie şi politică
Câmpia Turzii a devenit prin legea pentru unificarea administrativă din 24 iunie 1925 centru administrativ, respectiv sediu de plasă (una din din cele 6 plase ale judeţului Turda). Conform recensământului populaţiei României din 29 decembrie 1930, plasa Câmpia Turzii cuprindea 19 comune: Boian, Călăraşi, Câmpia Turzii (sediul plasei), Ceanu Mare, Coc (azi Pădureni), Gligoreşti, Gura Arieşului, Iacobeni, Inoc, Luna, Lunca Mureşului, Luncani, Poiana (azi cartier al municipiului Turda), Războieni-Cetate, Tritenii de Jos, Tritenii de Sus, Unirea, Urca, Viişoara. Judeţul Turda şi - implicit - plasa Câmpia Turzii, au fost desfiinţate odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.

La data de 8 mai 1946 Câmpia Turzii a fost declarată comună de categoria I, la data de 1 august 1952 oraş, iar la data de 11 noiembrie 1998 municipiu.

Sursa foto si text: Casa de Cultura "Ionel Floasiu" Campia Turzii